vineri, 25 decembrie 2009
miercuri, 23 decembrie 2009
DE URAT !!!
sanatate, bucurie, frumusete, daruire, zambet, prietenie, dor, cinste, drag, har, intelepciune - acestea sa ne insoteasca pretutindeni pe toti inca 2010 ani .
Toate bune!
Toate bune!
miercuri, 16 decembrie 2009
marți, 8 decembrie 2009
Discursul Şefului Seathl - 1855
Discursul Şefului Seathl - 1855,
rostit la ceremonia de semnare a Tratatului de la Port Elliott English version
În 1854, "Marele Şef Alb" de la Washington a făcut o ofertă pentru un întins teritoriu indian şi a promis o "rezervaţie" pentru indieni. Răspunsul Şefului Seattle, reprodus integral, a fost descris ca cea mai frumoasă şi mai profundă declaraţie asupra mediului făcută vreodată.
"Acest Pământ este preţios"
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura Pământului? Această idee ne este străină. Dacă nu deţinem prospeţimea aerului sau luciul apei, cum le putem cumpăra?
Fiecare părticică din acest Pământ este sfântă pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare ţărm nisipos, fiecare nor de ceaţă din pădure, fiecare luminiş şi gâză zumzăitoare este sfântă în memoria şi experienţa poporului meu. Seva ce se scurge în copaci poartă memoriile pieilor roşii. Morţii feţei palide uită ţara natală când pornesc în călătoria printre stele. Morţii noştri niciodată nu uită acest Pământ minunat, pentru că el este mama pieii roşii. Noi suntem parte din Pământ iar acesta este parte din noi. Parfumatele flori sunt surorile noastre; cerbul, calul, marele vultur, ei sunt fraţii noştri. Sâncoasele creste, sucul din iarba păşunilor, căldura trupului poneiului, şi omul - toate acestea aparţin aceleiaşi familii.
Astfel, când Marele Şef de la Washington ne trimite vorbă că doreşte să cumpere pământul nostru, el cere mult de la noi. Marele Şef trimite vorbă că ne va rezerva un loc pentru ca noi să trăim confortabil. El va fi tatăl nostru şi noi vom fi copii lui. Astfel considerăm noi oferta voastră să ne cumpăraţi pământul. Dar nu va fi uşor. Această strălucitoare apă care zburdă în pâraie şi râuri nu este numai apă, ci este sângele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte că el este sacru, şi trebuie să vă învăţaţi copii că el este sacru şi că fiecare reflexie fantomatică în limpezile ape ale lacurilor povesteşte evenimente şi memorii din viaţa poporului meu. Murmurul apei este vocea tatălui tatălui meu.
Râurile sunt fraţii noştri, ele ne alină setea. Râurile duc canoele noastre şi hrănesc copii noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte, şi să vă învăţaţi copii, că râurile sunt fraţii noştri, şi ai voştri, şi astfel să arătaţi râurilor bunătatea pe care i-aţi arăta-o unui frate.
Noi ştim că Faţa Palidă [omul alb] nu înţelege căile noastre. O bucată de pământ este la fel pentru el cu oricare alta, pentru că el este un străin care vine în noapte şi ia de la Pământ tot ce are nevoie. Pământul nu îi este frate, ci duşman, şi după ce l-a cucerit, el pleacă mai departe. El lasă în urmă mormântul tatălui său şi nu-i pasă. El răpeşte Pământul copiilor lui şi nu-i pasă. Mormântul tatăşui său şi dreptul de naştere al copilului său sunt uitate. El îşi tratează mama - Pământul şi fratele - Cerul ca pe lucruri ce pot fi cumpărate, prădate, vândute ca oile sau mărgelele lucitoare. Pofta lui va devora Pământul şi va lăsa în urmă numai deşert.
Nu ştiu. Căile noastre sunt diferite de ale voastre. Vederea oraşelor voastre răneşte ochiul Pieii Roşii. Dar poate că aceasta este din cauză că Omul Roşu este un sălbatic şi nu înţelege. Nu există loc liniştit în oraşele Omului Alb. Nici un loc în care să asculţi desfacerea frunzelor din muguri primăvara, sau sforătiul aripii unei insecte. Dar poate că aceasta este din cauză că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg. Zgomotul, pur şi simplu, pare că-mi insultă urechile. Şi ce înseamnă viaţa dacă omul nu poate asculta strigătul singuratic al păsării de pădure sau cearta brotacilor în jurul unui lac în timpul nopţii? Eu sunt un Om Roşu şi nu înţeleg.
Indianul preferă sunetul cald al vântului ce suflă asupra feţei lacului, şi mirosul vântului însuşi, purificat de o ploaie de amiază, sau îmbălsămat de cedru.
Aerul este preţios Omului Roşu, pentru că toate fiinţele împart aceeaşi respiraţie - fiara, copacul, omul, toţi aceştia împart aceeaşi respiraţie. Omul Alb nu pare să ia în seamă aerul pe care îl respiră. Ca un muribund ce e pe moarte de mai multe zile, el este insensibil la duhoare. Dar dacă vă vom vinde pământul nostru, trebuie să ţineţi minte că aerul ne este preţios, aerul îşi împarte spiritul cu toată viaţa pe care o sprijină. Vântul care a dat bunicului nostru prima răsuflare primeşte de asemeni şi ultimul lui suspin. Şi dacă vă vindem pământul nostru, trebuie să-l păstraţi deoparte şi să-l veneraţi, ca pe un loc unde până şi Omul Alb poate veni să guste vântul îndulcit de florile păşunii.
Deci ne vom gândi la oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dar dacă decidem să acceptăm, eu voi pune o condiţie: Omul Alb va trebui să trateze sălbăticiunile de pe acest pământ ca pe frraţii lui. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg nici o altă cale. Am văzut o mie de bizoni putrezind în preerie, lăsaţi de omul alb care i-a împuşcat dintr-un tren ce trecea. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg cum de calul-de-fier-ce-fumegă poate fi mai important decât bizonul pe care noi îl ucidem numai pentru a ne păstra viaţa. Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar pieri, omul ar muri de o mare singurătate a spiritului. Pentru că orice se întâmplă animalelor, se va întâmpla curând şi omului. Toate lucrurile sunt legate.
Trebuie să-i învăţaţi pe copii voştri că ţărâna de sub picioarele lor este cenuşa bunicilor voştri. Ca ei să respecte Pământul, spuneţi-le copiilor voştri că Pământul este plin de vieţile rudelor noastre. Învăţaţi-vă copiii ceea ce i-am învăţat noştri, că Pământul este mama noastră. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Dacă oamenii scuipă asupra Pământului, ei scuipă pe ei înşişi. Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine Pământului. Noi ştim aceasta.
Toate lucrurile sunt legate, ca sângele ce uneşte o familie. Toate lucrurile au legătură. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Omul nu a împletit pânza vieţii: el este doar un fir din aceasta. Orice face el pânzei, şi-o face lui însuşi. Până şi Omul Alb, al cărui Dumnezeu păşeşte şi i se adresează ca un prieten altui prieten, nu poate fi absolvit de acest destin comun. La urma urmei, putem fi fraţi. Vom vedea.
Un lucru ştim noi, pe care Omul Alb îl va putea descoperi într-o zi, Dumnezeul nostru este acelaşi Dumnezeu. Veţi putea gândi că voi îl deţineţi aşa cum vreţi să deţineţi Pământul nostru; dar nu puteţi El este Dumnezeul Omului; şi compasiunea Lui este egală pentru Omul Roşu şi pentru Omul Alb. Acest Pământ este preţios lui, şi a răni Pământul înseamnă a zvârli sfidare împotriva Creatorului acestuia.
Vor trece şi Albii, de asemenea; poate că mai grabnic decât toate celelalte triburi. Contaminaţi-vă patul, şi vă veţi sufoca într-o noapte în propriile deşeuri. Dar pierind, veţi străluci aprins, arşi de puterea Dumnezeului care v-a adus pe acest Pământ şi din anumite motive v-a dat supremaţie asupra Pământului şi asupra Omului Roşu.
Acest destin este un mister pentru noi, pentru că noi nu înţelegem când bizonii sunt cu toţii măcelăriţi, caii sălbatici sunt domesticiţi, ungherele secrete ale pădurii sunt îngreunate cu mirosul oamenilor mulţi şi peisajul dealurilor acoperite cu holde pârguite este pătat de sârmele-de-vorbit.
Unde este desişul? S-a dus.
Unde este vulturul? S-a dus.
Sfârşitul trăirii şi începutul supravieţuirii.
Şeful Seattle - 1855, Seattle, Washington
În 1855, Şeful Seathl - cunoscut ca şi Seattle - al triburilor vorbitoare de Suquamish şi Salish, a semnat Tratatul de la Port Elliott. Aceasta a marcat acceptarea oficială a vieţii în rezervaţie pentru poporul său, în special în rezervaţia Port Madison. În următorii 15 ani, s-au purtat războaie între alte triburi indiene şi armata Statelor Unite din cauza rezistenţei indienilor la mutarea în rezervaţii. Şeful Seattle, totuşi, a fost hotărât să nu lase ca sângele poporului său să fie vărsat pentru ceva ce el simţise că era inevitabil: victoria Omului Alb asupra Omului Roşu în America.
Născut în jurul anului 1787, Seattle a fost un războinic îndrăzneţ în tinereţe, dar mai târziu s-a convins că pacea este preferabilă războiului. Influenţat de misionari, Seattle s-a convertit la creştinism şi a luat numele de Noah (Noe). Când pionierii albi au venit către nord-vest după Febra Aurului din California, indienii le-au oferit o primire călduroasă, iar 1852 albii au numit mica lor aşezare din Puget Sound după numele Şefului, Seattle.
Şeful Seattle este de asemeni cunoscut pentru elocvenţa sa în descrierea relaţiilor între albi şi indieni în America. Seattle a spus că cele două grupuri nu erau prietene iar căile albilor nu erau căile indienilor. În special, Seattle a citat accentul spiritual al vieţii Nativilor Americani în contact cu lipsa de spiritualitate în America albă. Au circulat mai multe versiuni ale acestui discurs.
rostit la ceremonia de semnare a Tratatului de la Port Elliott English version
În 1854, "Marele Şef Alb" de la Washington a făcut o ofertă pentru un întins teritoriu indian şi a promis o "rezervaţie" pentru indieni. Răspunsul Şefului Seattle, reprodus integral, a fost descris ca cea mai frumoasă şi mai profundă declaraţie asupra mediului făcută vreodată.
"Acest Pământ este preţios"
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura Pământului? Această idee ne este străină. Dacă nu deţinem prospeţimea aerului sau luciul apei, cum le putem cumpăra?
Fiecare părticică din acest Pământ este sfântă pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare ţărm nisipos, fiecare nor de ceaţă din pădure, fiecare luminiş şi gâză zumzăitoare este sfântă în memoria şi experienţa poporului meu. Seva ce se scurge în copaci poartă memoriile pieilor roşii. Morţii feţei palide uită ţara natală când pornesc în călătoria printre stele. Morţii noştri niciodată nu uită acest Pământ minunat, pentru că el este mama pieii roşii. Noi suntem parte din Pământ iar acesta este parte din noi. Parfumatele flori sunt surorile noastre; cerbul, calul, marele vultur, ei sunt fraţii noştri. Sâncoasele creste, sucul din iarba păşunilor, căldura trupului poneiului, şi omul - toate acestea aparţin aceleiaşi familii.
Astfel, când Marele Şef de la Washington ne trimite vorbă că doreşte să cumpere pământul nostru, el cere mult de la noi. Marele Şef trimite vorbă că ne va rezerva un loc pentru ca noi să trăim confortabil. El va fi tatăl nostru şi noi vom fi copii lui. Astfel considerăm noi oferta voastră să ne cumpăraţi pământul. Dar nu va fi uşor. Această strălucitoare apă care zburdă în pâraie şi râuri nu este numai apă, ci este sângele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte că el este sacru, şi trebuie să vă învăţaţi copii că el este sacru şi că fiecare reflexie fantomatică în limpezile ape ale lacurilor povesteşte evenimente şi memorii din viaţa poporului meu. Murmurul apei este vocea tatălui tatălui meu.
Râurile sunt fraţii noştri, ele ne alină setea. Râurile duc canoele noastre şi hrănesc copii noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte, şi să vă învăţaţi copii, că râurile sunt fraţii noştri, şi ai voştri, şi astfel să arătaţi râurilor bunătatea pe care i-aţi arăta-o unui frate.
Noi ştim că Faţa Palidă [omul alb] nu înţelege căile noastre. O bucată de pământ este la fel pentru el cu oricare alta, pentru că el este un străin care vine în noapte şi ia de la Pământ tot ce are nevoie. Pământul nu îi este frate, ci duşman, şi după ce l-a cucerit, el pleacă mai departe. El lasă în urmă mormântul tatălui său şi nu-i pasă. El răpeşte Pământul copiilor lui şi nu-i pasă. Mormântul tatăşui său şi dreptul de naştere al copilului său sunt uitate. El îşi tratează mama - Pământul şi fratele - Cerul ca pe lucruri ce pot fi cumpărate, prădate, vândute ca oile sau mărgelele lucitoare. Pofta lui va devora Pământul şi va lăsa în urmă numai deşert.
Nu ştiu. Căile noastre sunt diferite de ale voastre. Vederea oraşelor voastre răneşte ochiul Pieii Roşii. Dar poate că aceasta este din cauză că Omul Roşu este un sălbatic şi nu înţelege. Nu există loc liniştit în oraşele Omului Alb. Nici un loc în care să asculţi desfacerea frunzelor din muguri primăvara, sau sforătiul aripii unei insecte. Dar poate că aceasta este din cauză că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg. Zgomotul, pur şi simplu, pare că-mi insultă urechile. Şi ce înseamnă viaţa dacă omul nu poate asculta strigătul singuratic al păsării de pădure sau cearta brotacilor în jurul unui lac în timpul nopţii? Eu sunt un Om Roşu şi nu înţeleg.
Indianul preferă sunetul cald al vântului ce suflă asupra feţei lacului, şi mirosul vântului însuşi, purificat de o ploaie de amiază, sau îmbălsămat de cedru.
Aerul este preţios Omului Roşu, pentru că toate fiinţele împart aceeaşi respiraţie - fiara, copacul, omul, toţi aceştia împart aceeaşi respiraţie. Omul Alb nu pare să ia în seamă aerul pe care îl respiră. Ca un muribund ce e pe moarte de mai multe zile, el este insensibil la duhoare. Dar dacă vă vom vinde pământul nostru, trebuie să ţineţi minte că aerul ne este preţios, aerul îşi împarte spiritul cu toată viaţa pe care o sprijină. Vântul care a dat bunicului nostru prima răsuflare primeşte de asemeni şi ultimul lui suspin. Şi dacă vă vindem pământul nostru, trebuie să-l păstraţi deoparte şi să-l veneraţi, ca pe un loc unde până şi Omul Alb poate veni să guste vântul îndulcit de florile păşunii.
Deci ne vom gândi la oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dar dacă decidem să acceptăm, eu voi pune o condiţie: Omul Alb va trebui să trateze sălbăticiunile de pe acest pământ ca pe frraţii lui. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg nici o altă cale. Am văzut o mie de bizoni putrezind în preerie, lăsaţi de omul alb care i-a împuşcat dintr-un tren ce trecea. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg cum de calul-de-fier-ce-fumegă poate fi mai important decât bizonul pe care noi îl ucidem numai pentru a ne păstra viaţa. Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar pieri, omul ar muri de o mare singurătate a spiritului. Pentru că orice se întâmplă animalelor, se va întâmpla curând şi omului. Toate lucrurile sunt legate.
Trebuie să-i învăţaţi pe copii voştri că ţărâna de sub picioarele lor este cenuşa bunicilor voştri. Ca ei să respecte Pământul, spuneţi-le copiilor voştri că Pământul este plin de vieţile rudelor noastre. Învăţaţi-vă copiii ceea ce i-am învăţat noştri, că Pământul este mama noastră. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Dacă oamenii scuipă asupra Pământului, ei scuipă pe ei înşişi. Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine Pământului. Noi ştim aceasta.
Toate lucrurile sunt legate, ca sângele ce uneşte o familie. Toate lucrurile au legătură. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Omul nu a împletit pânza vieţii: el este doar un fir din aceasta. Orice face el pânzei, şi-o face lui însuşi. Până şi Omul Alb, al cărui Dumnezeu păşeşte şi i se adresează ca un prieten altui prieten, nu poate fi absolvit de acest destin comun. La urma urmei, putem fi fraţi. Vom vedea.
Un lucru ştim noi, pe care Omul Alb îl va putea descoperi într-o zi, Dumnezeul nostru este acelaşi Dumnezeu. Veţi putea gândi că voi îl deţineţi aşa cum vreţi să deţineţi Pământul nostru; dar nu puteţi El este Dumnezeul Omului; şi compasiunea Lui este egală pentru Omul Roşu şi pentru Omul Alb. Acest Pământ este preţios lui, şi a răni Pământul înseamnă a zvârli sfidare împotriva Creatorului acestuia.
Vor trece şi Albii, de asemenea; poate că mai grabnic decât toate celelalte triburi. Contaminaţi-vă patul, şi vă veţi sufoca într-o noapte în propriile deşeuri. Dar pierind, veţi străluci aprins, arşi de puterea Dumnezeului care v-a adus pe acest Pământ şi din anumite motive v-a dat supremaţie asupra Pământului şi asupra Omului Roşu.
Acest destin este un mister pentru noi, pentru că noi nu înţelegem când bizonii sunt cu toţii măcelăriţi, caii sălbatici sunt domesticiţi, ungherele secrete ale pădurii sunt îngreunate cu mirosul oamenilor mulţi şi peisajul dealurilor acoperite cu holde pârguite este pătat de sârmele-de-vorbit.
Unde este desişul? S-a dus.
Unde este vulturul? S-a dus.
Sfârşitul trăirii şi începutul supravieţuirii.
Şeful Seattle - 1855, Seattle, Washington
În 1855, Şeful Seathl - cunoscut ca şi Seattle - al triburilor vorbitoare de Suquamish şi Salish, a semnat Tratatul de la Port Elliott. Aceasta a marcat acceptarea oficială a vieţii în rezervaţie pentru poporul său, în special în rezervaţia Port Madison. În următorii 15 ani, s-au purtat războaie între alte triburi indiene şi armata Statelor Unite din cauza rezistenţei indienilor la mutarea în rezervaţii. Şeful Seattle, totuşi, a fost hotărât să nu lase ca sângele poporului său să fie vărsat pentru ceva ce el simţise că era inevitabil: victoria Omului Alb asupra Omului Roşu în America.
Născut în jurul anului 1787, Seattle a fost un războinic îndrăzneţ în tinereţe, dar mai târziu s-a convins că pacea este preferabilă războiului. Influenţat de misionari, Seattle s-a convertit la creştinism şi a luat numele de Noah (Noe). Când pionierii albi au venit către nord-vest după Febra Aurului din California, indienii le-au oferit o primire călduroasă, iar 1852 albii au numit mica lor aşezare din Puget Sound după numele Şefului, Seattle.
Şeful Seattle este de asemeni cunoscut pentru elocvenţa sa în descrierea relaţiilor între albi şi indieni în America. Seattle a spus că cele două grupuri nu erau prietene iar căile albilor nu erau căile indienilor. În special, Seattle a citat accentul spiritual al vieţii Nativilor Americani în contact cu lipsa de spiritualitate în America albă. Au circulat mai multe versiuni ale acestui discurs.
sâmbătă, 5 decembrie 2009
I N F O R M A R E
WWW.YOUTUBE.COM - FESTIVALUL CETATILOR DACICE IV - cateva materiale video...- vizionare placuta.(este permisa copierea cu scop didactic sau de colectie) :)
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)