vineri, 25 decembrie 2009
miercuri, 23 decembrie 2009
DE URAT !!!
sanatate, bucurie, frumusete, daruire, zambet, prietenie, dor, cinste, drag, har, intelepciune - acestea sa ne insoteasca pretutindeni pe toti inca 2010 ani .
Toate bune!
Toate bune!
miercuri, 16 decembrie 2009
marți, 8 decembrie 2009
Discursul Şefului Seathl - 1855
Discursul Şefului Seathl - 1855,
rostit la ceremonia de semnare a Tratatului de la Port Elliott English version
În 1854, "Marele Şef Alb" de la Washington a făcut o ofertă pentru un întins teritoriu indian şi a promis o "rezervaţie" pentru indieni. Răspunsul Şefului Seattle, reprodus integral, a fost descris ca cea mai frumoasă şi mai profundă declaraţie asupra mediului făcută vreodată.
"Acest Pământ este preţios"
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura Pământului? Această idee ne este străină. Dacă nu deţinem prospeţimea aerului sau luciul apei, cum le putem cumpăra?
Fiecare părticică din acest Pământ este sfântă pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare ţărm nisipos, fiecare nor de ceaţă din pădure, fiecare luminiş şi gâză zumzăitoare este sfântă în memoria şi experienţa poporului meu. Seva ce se scurge în copaci poartă memoriile pieilor roşii. Morţii feţei palide uită ţara natală când pornesc în călătoria printre stele. Morţii noştri niciodată nu uită acest Pământ minunat, pentru că el este mama pieii roşii. Noi suntem parte din Pământ iar acesta este parte din noi. Parfumatele flori sunt surorile noastre; cerbul, calul, marele vultur, ei sunt fraţii noştri. Sâncoasele creste, sucul din iarba păşunilor, căldura trupului poneiului, şi omul - toate acestea aparţin aceleiaşi familii.
Astfel, când Marele Şef de la Washington ne trimite vorbă că doreşte să cumpere pământul nostru, el cere mult de la noi. Marele Şef trimite vorbă că ne va rezerva un loc pentru ca noi să trăim confortabil. El va fi tatăl nostru şi noi vom fi copii lui. Astfel considerăm noi oferta voastră să ne cumpăraţi pământul. Dar nu va fi uşor. Această strălucitoare apă care zburdă în pâraie şi râuri nu este numai apă, ci este sângele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte că el este sacru, şi trebuie să vă învăţaţi copii că el este sacru şi că fiecare reflexie fantomatică în limpezile ape ale lacurilor povesteşte evenimente şi memorii din viaţa poporului meu. Murmurul apei este vocea tatălui tatălui meu.
Râurile sunt fraţii noştri, ele ne alină setea. Râurile duc canoele noastre şi hrănesc copii noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte, şi să vă învăţaţi copii, că râurile sunt fraţii noştri, şi ai voştri, şi astfel să arătaţi râurilor bunătatea pe care i-aţi arăta-o unui frate.
Noi ştim că Faţa Palidă [omul alb] nu înţelege căile noastre. O bucată de pământ este la fel pentru el cu oricare alta, pentru că el este un străin care vine în noapte şi ia de la Pământ tot ce are nevoie. Pământul nu îi este frate, ci duşman, şi după ce l-a cucerit, el pleacă mai departe. El lasă în urmă mormântul tatălui său şi nu-i pasă. El răpeşte Pământul copiilor lui şi nu-i pasă. Mormântul tatăşui său şi dreptul de naştere al copilului său sunt uitate. El îşi tratează mama - Pământul şi fratele - Cerul ca pe lucruri ce pot fi cumpărate, prădate, vândute ca oile sau mărgelele lucitoare. Pofta lui va devora Pământul şi va lăsa în urmă numai deşert.
Nu ştiu. Căile noastre sunt diferite de ale voastre. Vederea oraşelor voastre răneşte ochiul Pieii Roşii. Dar poate că aceasta este din cauză că Omul Roşu este un sălbatic şi nu înţelege. Nu există loc liniştit în oraşele Omului Alb. Nici un loc în care să asculţi desfacerea frunzelor din muguri primăvara, sau sforătiul aripii unei insecte. Dar poate că aceasta este din cauză că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg. Zgomotul, pur şi simplu, pare că-mi insultă urechile. Şi ce înseamnă viaţa dacă omul nu poate asculta strigătul singuratic al păsării de pădure sau cearta brotacilor în jurul unui lac în timpul nopţii? Eu sunt un Om Roşu şi nu înţeleg.
Indianul preferă sunetul cald al vântului ce suflă asupra feţei lacului, şi mirosul vântului însuşi, purificat de o ploaie de amiază, sau îmbălsămat de cedru.
Aerul este preţios Omului Roşu, pentru că toate fiinţele împart aceeaşi respiraţie - fiara, copacul, omul, toţi aceştia împart aceeaşi respiraţie. Omul Alb nu pare să ia în seamă aerul pe care îl respiră. Ca un muribund ce e pe moarte de mai multe zile, el este insensibil la duhoare. Dar dacă vă vom vinde pământul nostru, trebuie să ţineţi minte că aerul ne este preţios, aerul îşi împarte spiritul cu toată viaţa pe care o sprijină. Vântul care a dat bunicului nostru prima răsuflare primeşte de asemeni şi ultimul lui suspin. Şi dacă vă vindem pământul nostru, trebuie să-l păstraţi deoparte şi să-l veneraţi, ca pe un loc unde până şi Omul Alb poate veni să guste vântul îndulcit de florile păşunii.
Deci ne vom gândi la oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dar dacă decidem să acceptăm, eu voi pune o condiţie: Omul Alb va trebui să trateze sălbăticiunile de pe acest pământ ca pe frraţii lui. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg nici o altă cale. Am văzut o mie de bizoni putrezind în preerie, lăsaţi de omul alb care i-a împuşcat dintr-un tren ce trecea. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg cum de calul-de-fier-ce-fumegă poate fi mai important decât bizonul pe care noi îl ucidem numai pentru a ne păstra viaţa. Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar pieri, omul ar muri de o mare singurătate a spiritului. Pentru că orice se întâmplă animalelor, se va întâmpla curând şi omului. Toate lucrurile sunt legate.
Trebuie să-i învăţaţi pe copii voştri că ţărâna de sub picioarele lor este cenuşa bunicilor voştri. Ca ei să respecte Pământul, spuneţi-le copiilor voştri că Pământul este plin de vieţile rudelor noastre. Învăţaţi-vă copiii ceea ce i-am învăţat noştri, că Pământul este mama noastră. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Dacă oamenii scuipă asupra Pământului, ei scuipă pe ei înşişi. Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine Pământului. Noi ştim aceasta.
Toate lucrurile sunt legate, ca sângele ce uneşte o familie. Toate lucrurile au legătură. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Omul nu a împletit pânza vieţii: el este doar un fir din aceasta. Orice face el pânzei, şi-o face lui însuşi. Până şi Omul Alb, al cărui Dumnezeu păşeşte şi i se adresează ca un prieten altui prieten, nu poate fi absolvit de acest destin comun. La urma urmei, putem fi fraţi. Vom vedea.
Un lucru ştim noi, pe care Omul Alb îl va putea descoperi într-o zi, Dumnezeul nostru este acelaşi Dumnezeu. Veţi putea gândi că voi îl deţineţi aşa cum vreţi să deţineţi Pământul nostru; dar nu puteţi El este Dumnezeul Omului; şi compasiunea Lui este egală pentru Omul Roşu şi pentru Omul Alb. Acest Pământ este preţios lui, şi a răni Pământul înseamnă a zvârli sfidare împotriva Creatorului acestuia.
Vor trece şi Albii, de asemenea; poate că mai grabnic decât toate celelalte triburi. Contaminaţi-vă patul, şi vă veţi sufoca într-o noapte în propriile deşeuri. Dar pierind, veţi străluci aprins, arşi de puterea Dumnezeului care v-a adus pe acest Pământ şi din anumite motive v-a dat supremaţie asupra Pământului şi asupra Omului Roşu.
Acest destin este un mister pentru noi, pentru că noi nu înţelegem când bizonii sunt cu toţii măcelăriţi, caii sălbatici sunt domesticiţi, ungherele secrete ale pădurii sunt îngreunate cu mirosul oamenilor mulţi şi peisajul dealurilor acoperite cu holde pârguite este pătat de sârmele-de-vorbit.
Unde este desişul? S-a dus.
Unde este vulturul? S-a dus.
Sfârşitul trăirii şi începutul supravieţuirii.
Şeful Seattle - 1855, Seattle, Washington
În 1855, Şeful Seathl - cunoscut ca şi Seattle - al triburilor vorbitoare de Suquamish şi Salish, a semnat Tratatul de la Port Elliott. Aceasta a marcat acceptarea oficială a vieţii în rezervaţie pentru poporul său, în special în rezervaţia Port Madison. În următorii 15 ani, s-au purtat războaie între alte triburi indiene şi armata Statelor Unite din cauza rezistenţei indienilor la mutarea în rezervaţii. Şeful Seattle, totuşi, a fost hotărât să nu lase ca sângele poporului său să fie vărsat pentru ceva ce el simţise că era inevitabil: victoria Omului Alb asupra Omului Roşu în America.
Născut în jurul anului 1787, Seattle a fost un războinic îndrăzneţ în tinereţe, dar mai târziu s-a convins că pacea este preferabilă războiului. Influenţat de misionari, Seattle s-a convertit la creştinism şi a luat numele de Noah (Noe). Când pionierii albi au venit către nord-vest după Febra Aurului din California, indienii le-au oferit o primire călduroasă, iar 1852 albii au numit mica lor aşezare din Puget Sound după numele Şefului, Seattle.
Şeful Seattle este de asemeni cunoscut pentru elocvenţa sa în descrierea relaţiilor între albi şi indieni în America. Seattle a spus că cele două grupuri nu erau prietene iar căile albilor nu erau căile indienilor. În special, Seattle a citat accentul spiritual al vieţii Nativilor Americani în contact cu lipsa de spiritualitate în America albă. Au circulat mai multe versiuni ale acestui discurs.
rostit la ceremonia de semnare a Tratatului de la Port Elliott English version
În 1854, "Marele Şef Alb" de la Washington a făcut o ofertă pentru un întins teritoriu indian şi a promis o "rezervaţie" pentru indieni. Răspunsul Şefului Seattle, reprodus integral, a fost descris ca cea mai frumoasă şi mai profundă declaraţie asupra mediului făcută vreodată.
"Acest Pământ este preţios"
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura Pământului? Această idee ne este străină. Dacă nu deţinem prospeţimea aerului sau luciul apei, cum le putem cumpăra?
Fiecare părticică din acest Pământ este sfântă pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare ţărm nisipos, fiecare nor de ceaţă din pădure, fiecare luminiş şi gâză zumzăitoare este sfântă în memoria şi experienţa poporului meu. Seva ce se scurge în copaci poartă memoriile pieilor roşii. Morţii feţei palide uită ţara natală când pornesc în călătoria printre stele. Morţii noştri niciodată nu uită acest Pământ minunat, pentru că el este mama pieii roşii. Noi suntem parte din Pământ iar acesta este parte din noi. Parfumatele flori sunt surorile noastre; cerbul, calul, marele vultur, ei sunt fraţii noştri. Sâncoasele creste, sucul din iarba păşunilor, căldura trupului poneiului, şi omul - toate acestea aparţin aceleiaşi familii.
Astfel, când Marele Şef de la Washington ne trimite vorbă că doreşte să cumpere pământul nostru, el cere mult de la noi. Marele Şef trimite vorbă că ne va rezerva un loc pentru ca noi să trăim confortabil. El va fi tatăl nostru şi noi vom fi copii lui. Astfel considerăm noi oferta voastră să ne cumpăraţi pământul. Dar nu va fi uşor. Această strălucitoare apă care zburdă în pâraie şi râuri nu este numai apă, ci este sângele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte că el este sacru, şi trebuie să vă învăţaţi copii că el este sacru şi că fiecare reflexie fantomatică în limpezile ape ale lacurilor povesteşte evenimente şi memorii din viaţa poporului meu. Murmurul apei este vocea tatălui tatălui meu.
Râurile sunt fraţii noştri, ele ne alină setea. Râurile duc canoele noastre şi hrănesc copii noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte, şi să vă învăţaţi copii, că râurile sunt fraţii noştri, şi ai voştri, şi astfel să arătaţi râurilor bunătatea pe care i-aţi arăta-o unui frate.
Noi ştim că Faţa Palidă [omul alb] nu înţelege căile noastre. O bucată de pământ este la fel pentru el cu oricare alta, pentru că el este un străin care vine în noapte şi ia de la Pământ tot ce are nevoie. Pământul nu îi este frate, ci duşman, şi după ce l-a cucerit, el pleacă mai departe. El lasă în urmă mormântul tatălui său şi nu-i pasă. El răpeşte Pământul copiilor lui şi nu-i pasă. Mormântul tatăşui său şi dreptul de naştere al copilului său sunt uitate. El îşi tratează mama - Pământul şi fratele - Cerul ca pe lucruri ce pot fi cumpărate, prădate, vândute ca oile sau mărgelele lucitoare. Pofta lui va devora Pământul şi va lăsa în urmă numai deşert.
Nu ştiu. Căile noastre sunt diferite de ale voastre. Vederea oraşelor voastre răneşte ochiul Pieii Roşii. Dar poate că aceasta este din cauză că Omul Roşu este un sălbatic şi nu înţelege. Nu există loc liniştit în oraşele Omului Alb. Nici un loc în care să asculţi desfacerea frunzelor din muguri primăvara, sau sforătiul aripii unei insecte. Dar poate că aceasta este din cauză că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg. Zgomotul, pur şi simplu, pare că-mi insultă urechile. Şi ce înseamnă viaţa dacă omul nu poate asculta strigătul singuratic al păsării de pădure sau cearta brotacilor în jurul unui lac în timpul nopţii? Eu sunt un Om Roşu şi nu înţeleg.
Indianul preferă sunetul cald al vântului ce suflă asupra feţei lacului, şi mirosul vântului însuşi, purificat de o ploaie de amiază, sau îmbălsămat de cedru.
Aerul este preţios Omului Roşu, pentru că toate fiinţele împart aceeaşi respiraţie - fiara, copacul, omul, toţi aceştia împart aceeaşi respiraţie. Omul Alb nu pare să ia în seamă aerul pe care îl respiră. Ca un muribund ce e pe moarte de mai multe zile, el este insensibil la duhoare. Dar dacă vă vom vinde pământul nostru, trebuie să ţineţi minte că aerul ne este preţios, aerul îşi împarte spiritul cu toată viaţa pe care o sprijină. Vântul care a dat bunicului nostru prima răsuflare primeşte de asemeni şi ultimul lui suspin. Şi dacă vă vindem pământul nostru, trebuie să-l păstraţi deoparte şi să-l veneraţi, ca pe un loc unde până şi Omul Alb poate veni să guste vântul îndulcit de florile păşunii.
Deci ne vom gândi la oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dar dacă decidem să acceptăm, eu voi pune o condiţie: Omul Alb va trebui să trateze sălbăticiunile de pe acest pământ ca pe frraţii lui. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg nici o altă cale. Am văzut o mie de bizoni putrezind în preerie, lăsaţi de omul alb care i-a împuşcat dintr-un tren ce trecea. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg cum de calul-de-fier-ce-fumegă poate fi mai important decât bizonul pe care noi îl ucidem numai pentru a ne păstra viaţa. Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar pieri, omul ar muri de o mare singurătate a spiritului. Pentru că orice se întâmplă animalelor, se va întâmpla curând şi omului. Toate lucrurile sunt legate.
Trebuie să-i învăţaţi pe copii voştri că ţărâna de sub picioarele lor este cenuşa bunicilor voştri. Ca ei să respecte Pământul, spuneţi-le copiilor voştri că Pământul este plin de vieţile rudelor noastre. Învăţaţi-vă copiii ceea ce i-am învăţat noştri, că Pământul este mama noastră. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Dacă oamenii scuipă asupra Pământului, ei scuipă pe ei înşişi. Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine Pământului. Noi ştim aceasta.
Toate lucrurile sunt legate, ca sângele ce uneşte o familie. Toate lucrurile au legătură. Orice se abate asupra Pământului se va abate asupra fiilor Pământului. Omul nu a împletit pânza vieţii: el este doar un fir din aceasta. Orice face el pânzei, şi-o face lui însuşi. Până şi Omul Alb, al cărui Dumnezeu păşeşte şi i se adresează ca un prieten altui prieten, nu poate fi absolvit de acest destin comun. La urma urmei, putem fi fraţi. Vom vedea.
Un lucru ştim noi, pe care Omul Alb îl va putea descoperi într-o zi, Dumnezeul nostru este acelaşi Dumnezeu. Veţi putea gândi că voi îl deţineţi aşa cum vreţi să deţineţi Pământul nostru; dar nu puteţi El este Dumnezeul Omului; şi compasiunea Lui este egală pentru Omul Roşu şi pentru Omul Alb. Acest Pământ este preţios lui, şi a răni Pământul înseamnă a zvârli sfidare împotriva Creatorului acestuia.
Vor trece şi Albii, de asemenea; poate că mai grabnic decât toate celelalte triburi. Contaminaţi-vă patul, şi vă veţi sufoca într-o noapte în propriile deşeuri. Dar pierind, veţi străluci aprins, arşi de puterea Dumnezeului care v-a adus pe acest Pământ şi din anumite motive v-a dat supremaţie asupra Pământului şi asupra Omului Roşu.
Acest destin este un mister pentru noi, pentru că noi nu înţelegem când bizonii sunt cu toţii măcelăriţi, caii sălbatici sunt domesticiţi, ungherele secrete ale pădurii sunt îngreunate cu mirosul oamenilor mulţi şi peisajul dealurilor acoperite cu holde pârguite este pătat de sârmele-de-vorbit.
Unde este desişul? S-a dus.
Unde este vulturul? S-a dus.
Sfârşitul trăirii şi începutul supravieţuirii.
Şeful Seattle - 1855, Seattle, Washington
În 1855, Şeful Seathl - cunoscut ca şi Seattle - al triburilor vorbitoare de Suquamish şi Salish, a semnat Tratatul de la Port Elliott. Aceasta a marcat acceptarea oficială a vieţii în rezervaţie pentru poporul său, în special în rezervaţia Port Madison. În următorii 15 ani, s-au purtat războaie între alte triburi indiene şi armata Statelor Unite din cauza rezistenţei indienilor la mutarea în rezervaţii. Şeful Seattle, totuşi, a fost hotărât să nu lase ca sângele poporului său să fie vărsat pentru ceva ce el simţise că era inevitabil: victoria Omului Alb asupra Omului Roşu în America.
Născut în jurul anului 1787, Seattle a fost un războinic îndrăzneţ în tinereţe, dar mai târziu s-a convins că pacea este preferabilă războiului. Influenţat de misionari, Seattle s-a convertit la creştinism şi a luat numele de Noah (Noe). Când pionierii albi au venit către nord-vest după Febra Aurului din California, indienii le-au oferit o primire călduroasă, iar 1852 albii au numit mica lor aşezare din Puget Sound după numele Şefului, Seattle.
Şeful Seattle este de asemeni cunoscut pentru elocvenţa sa în descrierea relaţiilor între albi şi indieni în America. Seattle a spus că cele două grupuri nu erau prietene iar căile albilor nu erau căile indienilor. În special, Seattle a citat accentul spiritual al vieţii Nativilor Americani în contact cu lipsa de spiritualitate în America albă. Au circulat mai multe versiuni ale acestui discurs.
sâmbătă, 5 decembrie 2009
I N F O R M A R E
WWW.YOUTUBE.COM - FESTIVALUL CETATILOR DACICE IV - cateva materiale video...- vizionare placuta.(este permisa copierea cu scop didactic sau de colectie) :)
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
ACUM ....1900 DE ANI ...
detalii mai multe pe adresa - http://www.trilulilu.ro/aurelianbt/64abb684c1f04d ... -la ACELASI USER - mai multe materiale. Vizionare placuta!
duminică, 15 noiembrie 2009
vineri, 2 octombrie 2009
bobocul
Buna!
Astazi, 02.10.2009 al Alba - Iulia a avut loc deschiderea noului an universitar la Universitatea "1 Decembrie 1918". ce legatura are acest fapt cu echipajul...?
La aceasta universitate este studenta in primul an Anca, colega si prietena noastra de echipaj. Acest fapt a generat un complot. "vinovati": Theodor si Aurelian. Locatie - Teius si mai apoi - Alba. Scop - emotia intalnirii. "victima" - Anca.
Cineva a promis - "razbunare"
vineri, 14 august 2009
TRASEU SPRE "SUB PIATRA"
buna! sunt mai multe variante
1)pe jos urmarind marcajul - crucea albastra
Te aflii la Manastirea Ramet. daca ai sa urmezi cursul vaii prin chei ai sa ajungi in satul Cheia, ai sa intalnesti cateva case darapanate, si intr-o poiana vechea scoala din Cheia, aici urmeaza o portiune mai grea din punct de vedere al marcajului, dar sa nu te abati de la cursul de apa al vaii(partea stanga). de urmarit cararea ce se naste in apropierea ultimei case din Cheia. urmand cararea ai sa intrii in padure si tot asa inainte spre Bradesti este un pic de urcat, dar dificultate 0. Din varful Bradestiului cobori si cobari agale spre Valea Poieni pe drum larg, drum de acces auto. Trebuie sa tii calea si nimic altceva. Ai sa ajungi la o troita, si privind in jos ai sa observi cateva constructii, 2 biserici si foarte aproape de tine o carare care coboara prin padure. La partea de jos ai sa treci o punte - in dreapta ai sa observi Huda lu' Papara iar in stanga cararea ce duce spre Manastirea de Sub Piatra din satul cu acelasi nume. Pana aici traseul are o lungime de ~17 km care pot parea multi dar pe care ii poti parcurge f.f. usor in 7 ore (6 - fara popas).
2)daca nu vrei sa te uzi mergand prin vale sau evitand sa iti rupi capul pe barna caprei, dar te afli tot in Ramet... poti urma drumul ce se face pe deasupra de Manastire, ajungi in satul Ramet si de aici urmezi calea spre Bradesti dupa care urmezi traseul precedent(a nu te uda inseamna un ocol de ~9 km) - mai bine prin apa
3) daca nu vrei drumetie, dar vrei sa ajungi f. repede la Sub Piatra
pe sosea Aiud-Turda-(spre Cheile Turzii sau drumul ce duce la Campeni)-SAlciua *vizavi de primaria din Salciua se face un drum bun refacut ce duce exact in satul de destinatie.
4)variantele pot continua.....
Poate am plictisit putin, poate am pierdut ceva logic, sperand sa descriu cateva aspecte esentiale legate de posibilitatea de a ajunge acolo. Este frumos, liniste, posibilitati de cazare, dar nu ma intreba de costuri... in natura e gratis ... am cort ... :))
Toate bune !
duminică, 21 iunie 2009
marți, 9 iunie 2009
sâmbătă, 16 mai 2009
Eu te-am iubit...
A S Puskin
Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.
Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.
vineri, 15 mai 2009
Cătelusul schiop
Eu am numai trei picioare,
Si de-abia mă misc: top, top,
Râd când mă-ntalnesc copiii,
Si mă cheama "cuciu schiop".
Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!
Si stau singur toata ziua
Si plâng mult când mă gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am să traiesc.
Si când mă gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!...
Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea să stau cu dansii,
Să mă joc si să-i ascult!
Dar copiii rai la suflet
Sunt urâti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...
M-a lovit din rautate
Cu o piatra în picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am să mor...
Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea să-mi fie bun,
Si-as putea să-l musc odata
De picior, să mă razbun,
Dar il las asa, să vada
Raul, că un biet catel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.
Si de-abia mă misc: top, top,
Râd când mă-ntalnesc copiii,
Si mă cheama "cuciu schiop".
Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!
Si stau singur toata ziua
Si plâng mult când mă gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am să traiesc.
Si când mă gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!...
Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea să stau cu dansii,
Să mă joc si să-i ascult!
Dar copiii rai la suflet
Sunt urâti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...
M-a lovit din rautate
Cu o piatra în picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am să mor...
Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea să-mi fie bun,
Si-as putea să-l musc odata
De picior, să mă razbun,
Dar il las asa, să vada
Raul, că un biet catel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.
La cumparaturi
Da-ti-mi, va rog, doua kilograme,
doua kilograme de suflet bun,
dar sa fie bun: sa pot face fapte bune.
Si as mai vrea o bucata,
doar o bucata de fericire,
daca se poate o prefer la pachet,
as vrea sa o pot consuma si mai tarziu.
Asa... vad ca mai aveti
ceva rosu expus acolo in vitrina.
Arata bine.
Ce este?..viata? Aha..
Pai as vrea vreo trei tone,
asa, pentru inceput.
Multumesc, a fost o placere sa cumpar
de la dumneavoastra.
Dar ce mi-ati pus aici
in pungile negre?
Ce e cu substanta asta
urat mirositoare?
Nu cred ca v-am cerut,
nu cred ca am platit pentru ea,
Cum...? e gratis...?
Si pot sa refuz...?
Nu...?
Chiar nu aveam nevoie,
chiar nu trebuia...Dar ce pot face,
ce poti face?
Moartea e inclusa
intr-un pachet gratuit,
un pachet obligatoriu.
Si nu poti spune:
"Nu, multumesc!"
doua kilograme de suflet bun,
dar sa fie bun: sa pot face fapte bune.
Si as mai vrea o bucata,
doar o bucata de fericire,
daca se poate o prefer la pachet,
as vrea sa o pot consuma si mai tarziu.
Asa... vad ca mai aveti
ceva rosu expus acolo in vitrina.
Arata bine.
Ce este?..viata? Aha..
Pai as vrea vreo trei tone,
asa, pentru inceput.
Multumesc, a fost o placere sa cumpar
de la dumneavoastra.
Dar ce mi-ati pus aici
in pungile negre?
Ce e cu substanta asta
urat mirositoare?
Nu cred ca v-am cerut,
nu cred ca am platit pentru ea,
Cum...? e gratis...?
Si pot sa refuz...?
Nu...?
Chiar nu aveam nevoie,
chiar nu trebuia...Dar ce pot face,
ce poti face?
Moartea e inclusa
intr-un pachet gratuit,
un pachet obligatoriu.
Si nu poti spune:
"Nu, multumesc!"
Sfarsit
Am obosit sa mai tot lupt.
Am obosit sa eschivez.
Am obosit sa rad, sa cant.
Am obosit sa mai visez.
Asa cum norii vin mereu,
Asa cum iarna urla-un lup,
Asa e si-n sufletul meu...
Si-am obosit sa mai tot lupt.
As vrea sa pot sa rad mereu.
As vrea sa fie cum visez.
As vrea sa pot sa spun ce cred
C-am obosit sa eschivez!
Am obosit sa eschivez.
Am obosit sa rad, sa cant.
Am obosit sa mai visez.
Asa cum norii vin mereu,
Asa cum iarna urla-un lup,
Asa e si-n sufletul meu...
Si-am obosit sa mai tot lupt.
As vrea sa pot sa rad mereu.
As vrea sa fie cum visez.
As vrea sa pot sa spun ce cred
C-am obosit sa eschivez!
luni, 11 mai 2009
1 MARTIE
Prin desisuri de padure
Frunze, ramuri, radacini
Soarele ivi sar iara,
Drum croindu-si crosetand
Si incet, prin neguri dese
El cu raze da drazdand
Spre a cordului padurii
Sa-l dezmurde el plapand
Si padurea intr-o zi
Nu putea a inflori,
Doar un semn ii arata
Soarelui ce o-ncalzea
Din zapada din nameti
Precum niste oameni beti
Isi facura loc in lume
Ghiocei, sa bucure o lume.
Aurelianbt, martie, 2004
Sper sa va bucurati de acest martisor, …….
eseu -1-
- Intre personal si accelerat m-am plimbat cu tramvaiul –
Ati vazut cumva un zid ridicat din ciment, sudoare, durere si sange?
( se aseamana cu o jertfa)
Eu Da.
Din popor se povesteste ca ziua sarbatori Arhanghelilor Mihail si Gavril este cea mai frumoasa a toamnei. Pot spune ca ziua de Sambata 08.11.2008 a fost pentru mine cea mai frumoasa zi a anului de pana acum. Nu am trait pana acum asteptand acea zi, dar speram sa o pot prelungi.
Asa cum a fost anuntat in data de 08.11.2008 la Cluj-Napoca s-a desfasurat un eveniment dedicate caderi zidului Berlinului. Pe data de 09.11.2008 implininde-se 19 ani. Cum in acest sfarsit de saptamana nu lucrez fiind in tura libera nu mi-a luat mult timp sa ma decid in a-mi petrece cateva clipe din viata luand parte la o ora de istorie in direct. Poate va intrebati de ce am ales ca si titlu de e-mail “ intre personal si accelerat m-am plimbat cu tramvaiul” pentru ca asa a fost. Am pornit din oraselul meu in jurul orei 16:30 cu un tren personal. In aproximativ 2 ore si jumatate am ajuns la Cluj. Si cu ajutorul trolebuzului 9 si a unei tinere (care stia de eveniment) am ajuns pe bl. Eroilor. Poate numele strazii nu are nimic de-a face cu ceea ce urma sa se desfasoare. Incepand cu ora 20 jurnalistul Cristian Ivanes n-a invitat sa urcam intr-un tramvai imaginar pentru a face un tur prin imagini in jurul zidului Berlinului. Si catinel am urcat unul cate unul si am pornit la drum. Nu stiu cum se face ca din cand in cand ne tot loveam de zid. Dar de fiecare data reuseam sa trecem prin el. Ma intreb unde erau soldatii ce il pazeau, probabil erau adormiti de magia noptii in care ne aflam. Poate nu am ales intamplator un tramvai ca mijloc de transport. Acesta nu are pneuri care sa se fi spart pentru ca la inceput “zidul” fusese un sul de sarma ghimpata, pe urma un gard; apoi tramvaiul are robustete pentru a trece prin gardul de boltari si caramida, apoi si prin cel de al doilea gard, pentru ca spre finalul acestei calaturi sa trebuiasca sa sparga placile de beton prefabricat. Si cine oare ar fi tras inspre noi? Doar eram impreuna cu membri din familiile lor, doar nu iti impusti fiintele iubite? Pe uni din cei ce urcasera la inceput in tramvai i-am pierdut pe drum nu le stiu numarul lor, dar au mai urcat pe parcurs formand un grup strans, puternic, pentru ca la final sa fie in urma tramvaiului o mare de lume alergand dupa noi pentru ai lua si pe ei sus. Cu o mare “dezamagire” a trebiut sa ii anuntam ca nu mai este nevoie sa urce in tramvai – zidul fusese daramat. Am apucat sa le spunem: SUNTE-TI LIBERI !!! ZIDUL A CAZUT !!! Un tramvai numit dorinta.
Sa ne bucuram astazi de gustul dulce al libertatii noastre. Sa privim inapoi dar sa avem ochii indreptata in fata.
Proiectia de fotografi a fost foarte bine realizata, comentata obiectiv fara a lasa loc de interpretari. Cadrul natural a amplificat senzatiile traite de cei adunati. Cred ca cel mai bine este sa vorbesti despre fapte si intamplari in cadrul cel mai apropiat in care acele lucruri s-au intamplat. Multumesc Cristian si invitatiilor tai pentru lectia de istorie la care am luat parte. Poate vor mai fi si altele.
Am apucat doar sa imi imbratisez capitanul de joi noaptea si am alergat spre gara pentru a-mi relua viata de aici din anii 2000. Ajuns in gara am luat acceleratul spre casa. Cea mai frumoasa zi de noiembrie a anului 2008.
Cele mai puternice ziduri se afla in noi – sa le spargem !
O viata instelata (: _ soarele te poate orbi_ :)
-un fel de premiu- echipajistul saptamanii -detalii pe site -www.echipajul.eu
Veronica Porumbacu
Vor trece ani
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.
Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa ma satur niciodata.
Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !
Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale.
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.
Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa ma satur niciodata.
Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !
Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)