Bradul e impodobit, Mosul inca n-a sosit, Incepeti sa colindati, Si pe el sa-l asteptati. Va veni la fiecare, Cu cadouri si-o urare: Un Craciun plin de iubire, Sanatate, fericire, Mult noroc si impliniri Si ani plini de bucurii.
Un cerc de prieteni nu se face cu compasul…
duminică, 18 decembrie 2011
duminică, 28 august 2011
Despre zambet
- Nu te-am văzut niciodată fără zâmbet - îmi spuse într-o zi un prieten pe un ton în care admiraţia avea toate însuşirile reproşului.
- Mi se pare firesc, i-am răspuns, nici dezbrăcată nu m-ai văzut niciodată.
- Vrei să spui că zâmbetul este pentru tine o haină - se miră el aproape acuzator.
- Vreau să spun că zâmbetul poate fi de foarte multe feluri şi poate îndeplini foarte multe funcţii - complexitatea unei personalităţi putând fi de altfel stabilită şi după lărgimea diapazonului de zâmbete de care dispune - iar una din aceste funcţii, cea mai neînsemnată, desigur, dar şi cea mai curentă, este aceea de a oferi celorlalţi o înfăţişare decentă, indiferent câtă suferinţă s-ar camufla dincolo de ea.
- Dar asta înseamnă a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! - strigă, revoltat cu adevărat, amicul meu.
- Numai în măsura în care şi a fi civilizat înseamnă a fi ipocrit. Bineînţeles că în epoca de piatră totul trebuie să fi fost mai direct, cel ce suferea îşi răcnea probabil instinctele la gura peşterii, fără a-şi pune probleme de discreţie şi fără a se gândi la liniştea celorlalţi. Primitivul era desigur mai "sincer". Numai că mie răcnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate, ci una de voinţă şi de cultură.
- Bine, dar în felul acesta zâmbeşti oricui, duşmanilor ca şi prietenilor.
- Bineînţeles. Am considerat întotdeauna că a acorda salutul şi zâmbetul tău celor cu care nu eşti de acord, celor de care te despart idei şi credinţe este o dovadă - pe care ţi-o dai ţie însuţi în primul rând - că nu vrei să le bagi în cap, odată cu argumentele, şi un glonţ. De altfel, ţi-am spus că zâmbetele sunt de foarte multe feluri: a zâmbi unui duşman poate fi şi o sfidare, poate fi dovada pe care i-o arunci – cu cât mai elegant, cu atât mai usturător - că răul pe care ţi l-a făcut nu te-a atins. Mi s-a părut întotdeauna mai demn să nu acuz o lovitură, decât să ripostez la ea. Am preferat să nu lovesc, decât să mărturisesc că am fost lovită.
- Cu cât te ascult, cu atât trebuie să recunosc, mă convingi şi - ca să fiu sincer până la capăt - mă şi sperii puţin.
- De ce? Singurul fel de zâmbet pe care l-am dispreţuit şi nu l-am folosit niciodată a fost zâmbetul ofensiv, provocator.
- Oricum, de acum încolo va trebui să fiu mult mai atent la descifrarea zâmbetelor tale...
- Nu trebuie să exagerezi: cele mai multe dintre ele îmi sunt adresate mie - cu cât mi-e mai greu, cu atât am nevoie de mai multe argumente pentru a mă convinge că încă rezist
- Mi se pare firesc, i-am răspuns, nici dezbrăcată nu m-ai văzut niciodată.
- Vrei să spui că zâmbetul este pentru tine o haină - se miră el aproape acuzator.
- Vreau să spun că zâmbetul poate fi de foarte multe feluri şi poate îndeplini foarte multe funcţii - complexitatea unei personalităţi putând fi de altfel stabilită şi după lărgimea diapazonului de zâmbete de care dispune - iar una din aceste funcţii, cea mai neînsemnată, desigur, dar şi cea mai curentă, este aceea de a oferi celorlalţi o înfăţişare decentă, indiferent câtă suferinţă s-ar camufla dincolo de ea.
- Dar asta înseamnă a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! - strigă, revoltat cu adevărat, amicul meu.
- Numai în măsura în care şi a fi civilizat înseamnă a fi ipocrit. Bineînţeles că în epoca de piatră totul trebuie să fi fost mai direct, cel ce suferea îşi răcnea probabil instinctele la gura peşterii, fără a-şi pune probleme de discreţie şi fără a se gândi la liniştea celorlalţi. Primitivul era desigur mai "sincer". Numai că mie răcnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate, ci una de voinţă şi de cultură.
- Bine, dar în felul acesta zâmbeşti oricui, duşmanilor ca şi prietenilor.
- Bineînţeles. Am considerat întotdeauna că a acorda salutul şi zâmbetul tău celor cu care nu eşti de acord, celor de care te despart idei şi credinţe este o dovadă - pe care ţi-o dai ţie însuţi în primul rând - că nu vrei să le bagi în cap, odată cu argumentele, şi un glonţ. De altfel, ţi-am spus că zâmbetele sunt de foarte multe feluri: a zâmbi unui duşman poate fi şi o sfidare, poate fi dovada pe care i-o arunci – cu cât mai elegant, cu atât mai usturător - că răul pe care ţi l-a făcut nu te-a atins. Mi s-a părut întotdeauna mai demn să nu acuz o lovitură, decât să ripostez la ea. Am preferat să nu lovesc, decât să mărturisesc că am fost lovită.
- Cu cât te ascult, cu atât trebuie să recunosc, mă convingi şi - ca să fiu sincer până la capăt - mă şi sperii puţin.
- De ce? Singurul fel de zâmbet pe care l-am dispreţuit şi nu l-am folosit niciodată a fost zâmbetul ofensiv, provocator.
- Oricum, de acum încolo va trebui să fiu mult mai atent la descifrarea zâmbetelor tale...
- Nu trebuie să exagerezi: cele mai multe dintre ele îmi sunt adresate mie - cu cât mi-e mai greu, cu atât am nevoie de mai multe argumente pentru a mă convinge că încă rezist
duminică, 24 aprilie 2011
Cinci elemente universale ale vietii:
Pamant – poate propria ta identitate
Foc – nelinistea ta, zbaterea
Aer – avantul tau, visul
Apa – destinul, drumul, calea
Suflet – trairea, viata, compasiunea pentru cei bolnavi si suferinzi
Foc – nelinistea ta, zbaterea
Aer – avantul tau, visul
Apa – destinul, drumul, calea
Suflet – trairea, viata, compasiunea pentru cei bolnavi si suferinzi
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)